Cauze ale infertilităţii feminine

Avortul habitual (recurent)

In mod natural, in procesul de procreere umana, doar 15-30 % din ovocitele fecundate duc la o sarcina viabila.

Pierderea unei sarcini inaintea viabilitatii produsului de conceptie ( < 24 saptamani) se numeste avort spontan. Aproximativ 40-50% din embrioni se pierd inainte de urmatoarea menstruatie asteptata si 30-35% se pierd in imediata perioada de amenoree.

Avortul habitual se intalneste la aproximativ 1% din cupluri si se refera la pierderea a 3 sau mai multe sarcini consecutive. Riscul de pierdere a unei noi sarcini dupa 2 avorturi spontane consecutive este de ~ 30 % iar riscul unei noi pierderi dupa 3 avorturi spontane consecutive este de ~ 33%. Datorita acestei diferente mici se justifica efectuarea investigatiilor chiar la un istoric de 2 avorturi spontane consecutive. Riscul de avort habitual este mai mic la femeile care au avut o nastere la termen.

Varsta materna este un factor predictiv important pentru avortul recurent.

In 50-75% din cazuri nu se identifica o cauza anume (avort recurent idiopatic). La 35-80% din cuplurile diagnosticate cu avort habitual (indiferent de etiologie sau tratament ) se va obtine o sarcina cu evolutie la termen.

Ca si cauze se enumera anomaliile cromozomiale la nivel de embrion (cea mai importanta cauza si in procent majoritar), anomaliile uterine, disfunctiile endocrine/ metabolice, cauze imunologice, sindromul antifosfolipidic.

S-a incercat gasirea unor asocieri intre avortul habitual si trombofiliile ereditare, dar studiile efectuate de-a lungul anilor nu au confirmat aceasta legatura, astfel ca nu se justifica testarea de rutina pentru trombofiliile ereditare la pacientele diagnosticate cu avort habitual.

Factorii de mediu, ocupationali si lifestyle se asociaza cu un risc mai mare de pierdere a sarcinii.

La pacientele cu avort recurent este necesar suportul psihologic si consilierea adecvata.

Înapoi